Francezi „imunizați” din greșeală cu ser fiziologic, în loc de vaccin anti-Covid de la Pfizer

Francezi „imunizați” din greșeală cu ser fiziologic, în loc de vaccin anti-Covid de la Pfizer
Sursă FOTO - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 25/04/2021, 08:59
Actualizat: 25/04/2021, 09:01

Un număr de 140 de pacienţi care au venit să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, marţi, într-un centru de vaccinare din nord-estul Franţei au primit din greşeală o injecţie cu ser fiziologic în locul unei doze de Pfizer /BioNTech, incidentul neavând consecinţe asupra sănătăţii lor, relatează Agerpres.

Marţi după-amiază, 140 de persoane au primit o injecţie numai cu ser fiziologic” în centrul de vaccinare din Epernay, a precizat Centrul medical universitar (CHU) din Reims (nord-est), într-un comunicat de presă difuzat sâmbătă, precizând că injecţia „nu are consecinţe pentru sănătate, cu toate acestea, cursul vaccinării rămâne incomplet”.

Miercuri dimineaţă, „imediat după descoperirea incidentului (…) s-a efectuat o analiză a cauzelor care au condus la această eroare” şi „un cadru sanitar a fost însărcinat să consolideze procedurile de siguranţă preexistente”, a indicat CHU, fără a oferi mai multe detalii asupra naturii acestei erori.

Medic italian, anchetat după ce a vaccinat zeci de persoane cu ser fiziologic în loc de doze produse de compania Pfizer

Un medic italian din Falconara Marittima, o comună din provincia Ancona, regiunea Marche, este anchetat după ce ar fi vaccinat 30 de pacienți cu ser fiziologic în loc de dozele anti-Covid de la Pfizer.

Acum, anchetatorii din Ancona, coordonați de Parchet, investighează cazul. De altfel, în cabinetul medicului au avut loc percheziții, după ce trei pacienți s-au declarat suspicioși cu privire la reticența medicului de a elibera certificate de vaccinare și la o serie de inexactități cu privire la tipul de vaccin inoculat, informează Agerpres.

Doze Pfizer contrafăcute, descoperite în Mexic și Polonia. Unele flacoane erau ținute în lăzi frigorifice de voiaj și aproape 80 de persoane au fost deja vaccinate cu serul fals

Compania Pfizer susține că a identificat, în Mexic și Polonia, primele cazuri confirmate de versiuni contrafăcute ale vaccinului său Covid-19 pe care l-a dezvoltat împreună cu BioNTech.

Astfel, infractorii profită de naivitatea oamenilor și încearcă să exploateze campania mondială de imunizare împotriva noului coronavirus.

Dozele confiscate de autorități, fiind vorba de investigații separate, au fost testate de compania farmaceutică și s-a confirmat faptul că acestea conțin un ser care nu avea nicio legătură cu cel original.

Cele recuperate în Mexic aveau, de asemenea, etichete false, în timp ce o substanță din flacoanele din Polonia era cel mai probabil un tratament antirid, au precizat reprezentanții Pfizer, citați de The Wall Street Journal.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare